Ce titlu mă?

ma uitam la ea. tipa era al naibii de dura. cel putin, asa arata.

nu’si strangea niciodata parul. nici nu si’l pieptana. si cu toate astea, ii statea bine. ciufulit, dar indeajuns cat sa ii modeleze atat fata cat si umerii. avea o privire profunda, de cele mai multe ori cruda. ca un semn al solidaritatii, isi rodea mai mereu buza de jos. parea concerntrata facand asta, desi nu’si dadea seama de ce facea. nu iesea niciodata in evidenta decat psihic. hainele ii erau largi, comode, atat de commode incat ai fi zis ca e dezbracata. nu avea nicio rusine, atata timp cat se simtea confortabil cu ceea ce facea. orice ai fi zis, nu puteai sa o atingi. cu niciun cuvant. nimic. ma scotea din minti. se simtea supeperioara. arata superioara. la naiba, era superioara. nu facea niciun gest care sa para necugetat, de fapt, nu prea facea gesturi. si cand le facea, ii lasa pe toti cu gura cascata. avea o minte incredibila. si cu toate astea, o pastra pentru ea. nu vreau sa stiu ce a facut’o sa fie asa. nu stiu ce probleme a avut in copilarie, si nici nu vreau sa aflu. cert este ca era diferita de noi toti. diferita cat sa o uram pentru faptul ca ne facea sa o iubim. n’am nici cea mai vaga idee daca stia ce facea. la comoditatea cu care schita fiecare gest, parea sa fie interiorul ei de vina. asta insemna, practic, ca totul era natural, deci tipa nu se prefacea. si avea bocanci. ii purta si vara. parea sa nu slabeasca niciodata. se incrunta si trecea mai departe ca si cand nimic nu s’ar fi intamplat. si nu regreta nimic din ce facea. era rece. foarte rece. si desi asta, nu stiu ce ne facea sa ne petrecem timpul cu ea. tinea mainile in buzunar si se concentra asupra unui lucru atat de neinsemnat, facandu’ne pe noi sa uitam ca e acolo. si cand o observam intr’un sfarsit, cu toata atentia canalizata spre o scama de pe siretul bocancului, parea sa nu considere o mare pierdere faptul ca nu ii dadusem atentie pana in acel moment. raspundea cu sictir la toate intrebarile care ii se puneau. si desi cand era cu noi se misca atat de lenes, cand ne dadeam intalnire era prima. daca nu as fi vazut’o intr’o zi indreptandu’se spre banca gastii, as fi zis ca se teleporteaza. nu’i era niciodata frica sa se confrunte cu cineva, desi nu s’a coborat niciodata indeajuns cat sa recurga la violenta. era ca un geam. un geam prin care nu poti sa vezi, un geam pe care nu poti sa’l spargi, nu poti sa’l transformi intr’o fereastra.

si cu toate astea, purta chiloti cu floricele.

Am văzut,

quote of the day: "Ai mâncat o tumoare la micul dejun sau ce?" Heather, Heathers.

hai helau. as dori, in primul rand, dragii mei, sa va recomand ... un film. da, stiu, irina nu recomanda filme, dar astazi este o ocazie speciala. ei bine, poate ca multi dintre voi stiu de "House of Wax". si daca nu stiu, sa faca bine sa afleee, pentru ca e al naibii de bun.

vorebeste aici o copilita care sambata seara n'are ce face, si, inarmata cu chitara, un pepsi la doi litri si un tymbark cool la unul virgula cinci, se duce sa innopteze la cea mai buna prietena a ei acasa. intampinata cu un capac, pentru ca asa-numita yume, prietena copilitei uraste sucurile cu acid, dar in special pe acela numit pepsi, respectiva urca pana la etajul 5 intr'un lift iesit din comun de mic, reusind astfel sa se revanseze fata de prietena ei, profitand de ocazie si izbindu'i 'din greseala' cateva chitari zdravene in cap. magia incepe, bine'inteles, peste cateva secunde, cand, intrate in apartamentul cu bucataria foarte rosie a lui yume, sora mai mica a acesteia [9 ani] o intampina pe irina [copilita] cu o imbratisare calda si vesnicul 'mi'a fost atat de dor de tineee'. ce sa mai, ma iubeste astia micii [n'am putut sa ma abtin]. dupa ce a plasat cu foarte multa grija cele doua sticle de suc, care, mai mult ca sigur dansasera bamboocha in masina tot drumul si la momentul deschiderii aveau sa faca buuum, irina s'a dus in dormitor si si'a aruncat chitara in pat, urmata de geanta pusa langa pat. de aici, mai nimic special nu s'a intamplat pana pe la ora sase si jumatate, cand parintii respectivei yume au plecat, cele trei fetite ramanand doar cu bunica, a.k.a. MAMAIE. sa recapitulam deci, personajele. irina, yume, ruxi [surioara] si MAMAIE. unul din cele mai marcante momente petrecute in acea seara, a fost, bineinteles, acela in care irina, copilita, a constatat cu foarte multa multumire, ca pe locul trei sau patru din nu-stiu-ce top de pe 'vi-eigi-uan' [vh1], se afla, formatia ei preferata, nirvana, cu melodia 'come as you are'. va dati seama, oameni buni, cat extaz pe capul micutei care s'a apropiat exagerat de micul ecran al televizorului, urmarindu'i fiecare gest al mult-iubitului kurt, care cam facea pe maimuta. dupa care multa furie adusa de gandul ca bietul kurt nu mai este printre noi, insotita de asemenea de teoriile micutei, cum ca 'numai un idiot ar crede ca s'a sinucis singur', plus comentariile rautacioase ale prietenei, de genul: 'bineinteles ca nu s'a sinucis singur, l'a sinucis nevasta'sa'. trecand peste, vine momentul in care celor doua surori li se face foame, ruxi venind cu incredibil de stralucita idee de a comanda pizza. dupa cinci minute de certuri, avand ca scop stabilirea persoanei care avea sa sune si sa dea comanda, cele trei copilite au horat ca cea mai potrivita persoana care sa indeplineasca aceasta sarcina este chiar MAMAIE, idee la care au renuntat dezamagite cand au constatat ca batranica dormea linistita in fata televizorului. dupa mai multe partide de 'piatra-foaie-foarfeca', invinsa, adica yume, a sunat intr'un sfarsit la una din pizzeriile apropiate comandand trei pizza: una vegetariana pentru micuta irina, una cu mult cascaval si nu-mai-stiu-ce pentru ea insasi [micuta de ea], iar ultima nu mai stiu cu ce era, dar stiu ca micutei ruxi nu i'a placut de nicio culoare. si entuziasmate de isprava, au pus floricelele la facut si gheata la ... inghetat. urma, dupa cum cred ca v'ati dat seama, filmul, ta-na-na-naaa. am exagerat, pot sa spun asa, pentru ca floricelele s'au facut in 3 minute si gheata era deja, in cel mult sase minute cele trei aflandu'se in canapeaua cea verde, cu mult suc si multe floricele in jurul lor, gata de film. apoi pe rand s'au dus la toaleta, deoarece stiau ca filmul pe care aveau sa il vizioneze era de groaza, si n'aveau chef de incidente neplacute.
la jumatatea filmului a venit si pizza.
si dupa ce s'a terminat, cele trei s'au culcat, visand ceara, multa ceara, si pe paris hilton murind cu o teava infipta in caaap. [v'am zis ca e un film bun].

asa si'a petrecut, dragii mei, irina, week'end'ul. si in sfarsit pot sa vorbesc din nou la persoana intai.

pana la urmatoarea postare, ramaneti bine, si aveti grija ca de la prea multe vitamine si mountain dew urina va va deveni fosforescenta,
Irina, da.

Aşa deci.

mi s'a intamplat azi dimineata, dupa ce m'am sculat si mi'am facut un dus, sa ma duc direct la frigider si sa'mi incalzesc un bol cu lapte in cuptorul cu microunde. da, stiu, o actiune care poate tie ti se pare atat de comuna. ei bine, pentru mine nu e chiar asa. poate nu atat datorita faptului ca urasc laptele cat datorita faptului ca de mica am fost indopata cu acest atat de des intalnit aliment ca, de, are calciu si am nevoie. sa spunem ca e adolescenta. si in plus, nu poate fi CHIAR atat de rau, nu ? doar si acum vreo doua luni am baut un pahar de lapte cald. erau doua? una si jumatate, trei, cert este ca am facut'o. sa ne intoarcem acum la bolul din aceasta dimineata. as dori acum sa spun ca, contrar obiceiului meu de a arunca in vasul plin cu lapte vreo 5 lingurite de pline de cacao, dar nu orice cacao, ci din aceea concentrata pe care nu poti sa pui limba pentru ca este atat de dulce incat probabil ca de aceea simti nevoia sa te duci la toaleta si sa scuipi totul jos, de data aceasta, nu am 'contaminat cu nimic laptele cel sacru'. l'am lasat asa, alb. atat de alb incat si eu ma miram. cum poate laptele sa fie asa de alb ? apoi mi'am amintit de acea fraza pe care colegul meu stefan o tot repeta zilnic. ' nu o mai enervati pe cezara ca da lapte '. si amintindu'mi de biata cezara si de comportamentul ei pentru care uneori imi e chiar greu sa nu fiu de partea lui stefan, m'am gandit sa las deoparte problema cu culoarea laptelui (o fi ceva cu niste celule) si mi'am indreptat si canalizat atentia spre urmatoarea problema, care, evident nu putea sa nu apara. privind concentrata spre dulapul deschis care parca ma implora sa iau ceva din el si sa ma folosesc de acel obiect cu vesnicul meu obicei de a deveni dependenta foarte usor de multe lucruri, mi'am dat seama ca trebuie sa ma grabesc, pentru ca altfel laptele avea sa se raceasca si chiar n'aveam chef sa repet actiunea de a apasa pe butonul cu numele de '1 MIN' plasat pe partea din fata a cuptorului cu microunde. poate vi s'ar parea ciudat sa va marturisesc ca, aceasta a doua problema de care va tot vorbesc nu consta in altceva decat faptul ca trebuia sa aleg, din multitudinea de pungi si cutii cu cereale, un singur sortiment. ceea ce pentru mine, mi se parea mai complicat decat efectuarea temei la limba franceza, care dupa mine este cea mai lipsita de sens disciplina, nu datorita faptului ca avem o profesoara care care de fiecare data cand deschide gura nu numai ca geamurile aproape se sparg din cauza tonului foarte inalt al vocii sale, dar si noi suntem nevoiti sa ne acoperim discret urechile pentru cel putin 5 minute (pentru ca pe urma raguseste), ci datorita faptului ca limba in sine mi se pare o adunatura de consoane, semivocale (daca or fi) si vocale pocite complet inutila. si de ce spun asta ? pentru ca, cum probabil la voi acasa nu o sa gasiti niciodata ATAT de multe feluri de cereale ca in dulapul meu. si vorbesc serios. cu miere, ciocolata, miere si ciocolata, de vanilie umplute cu ciocolata, de cioclata umplute cu vanilie, capsuni, musli, musli cu stafide, musli cu alune, musli cu ciocolata, stafide, alune si ciocolata, dietetice, pline de grasime ... si lista poate continua pana cand ... (dupa 5 minute de cautare a expresiei potrivite) pana la nesfarsit. dar n'am mai stat pe ganduri. convinsa ca am facut alegerea potrivita, am insfacat punga cu cereale simple, mai degraba fulgi de porumb decat cereale, dar cu grija, pentru ca nu cumva celelalte pungi si cutii sa cada. am ascultat pentru cateva clipe acel fosnet; gloriosul fosnet al pungii fulgilor de porumb... care imi anunta mie un viitor mic dejun copios, gustos, suculent.. apoi am varsat cam un pumn in acel mic si rosu bol. era de ajuns oricum, datorita faptului ca era destul de mic. am ascultat cum intai s'a auzit incet un clinchet cristalin cand fiecare fulg de porumb isi parasea mult-iubita punga in care a zacut atata timip si cadea in bol atingandu'se de peretii lui iar mai apoi lovind si strapungand caimacul format la suprafata laptelui (caimacul, alt motiv pentru care nu'mi place laptele). divin, ce pot spune. si in sfarsit. aveam in mainile mele protectoare, exact cum o mama isi tine noul nascut in bratele grijulii si tandre, un bol. arata atat de bine, atat de .. inocent. nu ma multumea faptul ca arata mai mult decat delicios atat faptul ca tocmai urrma sa'l mananc. si am inghitit in sec. mi'am luat o lingurita. si exact in momentul in care ma pregateam sa ma asez pe scaun si sa savurez acel mic si nemernic dar in acelasi timp amarat bol plin cu lapte si cereale (adica fulgi de porumb), aud usa scartaind, un semnal incontestabil care anunta ca usa de la bucatarie se deschidea exact in acel moment. uitandu'ma cu coada ochiului spre usa, am observat o silueta scunda intrand cu toata viteza in bucatarie. ok, presupun ca asta ar fi total in regula. ar fi fost, daca fratele meu mai mic, mihai s'ar fi uitat pe unde merge si si'ar fi dat seama de faptul ca eu eram chiar acolo, in fata lui, stand cu bolul in mana. si, tipic. imactul m'a facut sa fac un gest brusc cu mana, bineinteles, mana in care tineam bolul, si involuntar, toti acei moi, mici si nevinovati fulgi de porumb au sarit ca si cand s'ar fi aflat intr'o cladire in flacari. si ca si cand n'ar fi fost de ajuns, si laptele a facut acelasi lucru, impreuna pictand foaarte frumos mobila, aragazul, cuptorul cu microunde, cafetiera, si ce mai era pe acolo. cred ca ... in locul meu v'ati fi enervat. dar, stiind de la tatal meu cel intelept ca ... nu e bine sa te enervezi si ca trebuie sa lasi bunatatea sa'ti patrunda in suflet ... absolut de fiecare data ... am facut un gest scurt, punand bolul in chiuveta si spunandu'mi. ' laptele e groaznic. '.

pana la urmatoarea postare, aveti grija sa nu va impiedicati de gumele de mestecat de pe asfalt,
Irina, da.

Niciun titlu, hă-hă.

buna, ma numesc irina si sunt o adolescenta ca probabil toate adolescentele din tara sau lumea asta [ce inceput palpitant]. asa arat eu:




bineinteles, exista lucruri care imi plac si lucruri care imi displac. cateva din cele care imi plac ar fi ..



da, stiu, chestia cu pozele e destul de plictisitoare, asa ca ar trebui sa vorbesc despre mine in cuvinte. ...dupa 5 minute de gandire...
eeei bine, da, ma cheama irina. irina, da. nicio alta porecla cum ar fi 'iri' sau 'kiddo' sau 'kidu' sau oricare alta porecla pe care fiecare adolescent simte nevoia sa si'o tranteasca [singur].
urasc laptele. din tot sufletul.
am parul lung. foarte lung.
am decat un singur prieten adevarat si ...
ei, la naiba cu descrierea. nu'mi iese niciodata.
asa ca, acum, ca tot m'am instalat confortabil pe acest pufos blog, pot sa arunc un ochi prin jur.

pana la urmatoarea postare, numai pace si inspiratie,
Irina, da.