Aşa deci.

mi s'a intamplat azi dimineata, dupa ce m'am sculat si mi'am facut un dus, sa ma duc direct la frigider si sa'mi incalzesc un bol cu lapte in cuptorul cu microunde. da, stiu, o actiune care poate tie ti se pare atat de comuna. ei bine, pentru mine nu e chiar asa. poate nu atat datorita faptului ca urasc laptele cat datorita faptului ca de mica am fost indopata cu acest atat de des intalnit aliment ca, de, are calciu si am nevoie. sa spunem ca e adolescenta. si in plus, nu poate fi CHIAR atat de rau, nu ? doar si acum vreo doua luni am baut un pahar de lapte cald. erau doua? una si jumatate, trei, cert este ca am facut'o. sa ne intoarcem acum la bolul din aceasta dimineata. as dori acum sa spun ca, contrar obiceiului meu de a arunca in vasul plin cu lapte vreo 5 lingurite de pline de cacao, dar nu orice cacao, ci din aceea concentrata pe care nu poti sa pui limba pentru ca este atat de dulce incat probabil ca de aceea simti nevoia sa te duci la toaleta si sa scuipi totul jos, de data aceasta, nu am 'contaminat cu nimic laptele cel sacru'. l'am lasat asa, alb. atat de alb incat si eu ma miram. cum poate laptele sa fie asa de alb ? apoi mi'am amintit de acea fraza pe care colegul meu stefan o tot repeta zilnic. ' nu o mai enervati pe cezara ca da lapte '. si amintindu'mi de biata cezara si de comportamentul ei pentru care uneori imi e chiar greu sa nu fiu de partea lui stefan, m'am gandit sa las deoparte problema cu culoarea laptelui (o fi ceva cu niste celule) si mi'am indreptat si canalizat atentia spre urmatoarea problema, care, evident nu putea sa nu apara. privind concentrata spre dulapul deschis care parca ma implora sa iau ceva din el si sa ma folosesc de acel obiect cu vesnicul meu obicei de a deveni dependenta foarte usor de multe lucruri, mi'am dat seama ca trebuie sa ma grabesc, pentru ca altfel laptele avea sa se raceasca si chiar n'aveam chef sa repet actiunea de a apasa pe butonul cu numele de '1 MIN' plasat pe partea din fata a cuptorului cu microunde. poate vi s'ar parea ciudat sa va marturisesc ca, aceasta a doua problema de care va tot vorbesc nu consta in altceva decat faptul ca trebuia sa aleg, din multitudinea de pungi si cutii cu cereale, un singur sortiment. ceea ce pentru mine, mi se parea mai complicat decat efectuarea temei la limba franceza, care dupa mine este cea mai lipsita de sens disciplina, nu datorita faptului ca avem o profesoara care care de fiecare data cand deschide gura nu numai ca geamurile aproape se sparg din cauza tonului foarte inalt al vocii sale, dar si noi suntem nevoiti sa ne acoperim discret urechile pentru cel putin 5 minute (pentru ca pe urma raguseste), ci datorita faptului ca limba in sine mi se pare o adunatura de consoane, semivocale (daca or fi) si vocale pocite complet inutila. si de ce spun asta ? pentru ca, cum probabil la voi acasa nu o sa gasiti niciodata ATAT de multe feluri de cereale ca in dulapul meu. si vorbesc serios. cu miere, ciocolata, miere si ciocolata, de vanilie umplute cu ciocolata, de cioclata umplute cu vanilie, capsuni, musli, musli cu stafide, musli cu alune, musli cu ciocolata, stafide, alune si ciocolata, dietetice, pline de grasime ... si lista poate continua pana cand ... (dupa 5 minute de cautare a expresiei potrivite) pana la nesfarsit. dar n'am mai stat pe ganduri. convinsa ca am facut alegerea potrivita, am insfacat punga cu cereale simple, mai degraba fulgi de porumb decat cereale, dar cu grija, pentru ca nu cumva celelalte pungi si cutii sa cada. am ascultat pentru cateva clipe acel fosnet; gloriosul fosnet al pungii fulgilor de porumb... care imi anunta mie un viitor mic dejun copios, gustos, suculent.. apoi am varsat cam un pumn in acel mic si rosu bol. era de ajuns oricum, datorita faptului ca era destul de mic. am ascultat cum intai s'a auzit incet un clinchet cristalin cand fiecare fulg de porumb isi parasea mult-iubita punga in care a zacut atata timip si cadea in bol atingandu'se de peretii lui iar mai apoi lovind si strapungand caimacul format la suprafata laptelui (caimacul, alt motiv pentru care nu'mi place laptele). divin, ce pot spune. si in sfarsit. aveam in mainile mele protectoare, exact cum o mama isi tine noul nascut in bratele grijulii si tandre, un bol. arata atat de bine, atat de .. inocent. nu ma multumea faptul ca arata mai mult decat delicios atat faptul ca tocmai urrma sa'l mananc. si am inghitit in sec. mi'am luat o lingurita. si exact in momentul in care ma pregateam sa ma asez pe scaun si sa savurez acel mic si nemernic dar in acelasi timp amarat bol plin cu lapte si cereale (adica fulgi de porumb), aud usa scartaind, un semnal incontestabil care anunta ca usa de la bucatarie se deschidea exact in acel moment. uitandu'ma cu coada ochiului spre usa, am observat o silueta scunda intrand cu toata viteza in bucatarie. ok, presupun ca asta ar fi total in regula. ar fi fost, daca fratele meu mai mic, mihai s'ar fi uitat pe unde merge si si'ar fi dat seama de faptul ca eu eram chiar acolo, in fata lui, stand cu bolul in mana. si, tipic. imactul m'a facut sa fac un gest brusc cu mana, bineinteles, mana in care tineam bolul, si involuntar, toti acei moi, mici si nevinovati fulgi de porumb au sarit ca si cand s'ar fi aflat intr'o cladire in flacari. si ca si cand n'ar fi fost de ajuns, si laptele a facut acelasi lucru, impreuna pictand foaarte frumos mobila, aragazul, cuptorul cu microunde, cafetiera, si ce mai era pe acolo. cred ca ... in locul meu v'ati fi enervat. dar, stiind de la tatal meu cel intelept ca ... nu e bine sa te enervezi si ca trebuie sa lasi bunatatea sa'ti patrunda in suflet ... absolut de fiecare data ... am facut un gest scurt, punand bolul in chiuveta si spunandu'mi. ' laptele e groaznic. '.

pana la urmatoarea postare, aveti grija sa nu va impiedicati de gumele de mestecat de pe asfalt,
Irina, da.